În conformitate cu Legea nr. 99/2021 pentru modificarea Legii nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice a fost abrogat art. 50 al Legii 121/2007, conform căruia a fost permisă privatizarea încăperilor nelocuibile, date în locațiune. În aceste condiții, potrivit art. 77 alin. (2) din Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală și art. 23 lit. b) din Legea nr. 121/2007, privatizarea bunurilor imobile nelocuibile se realizează, în prezent, exclusiv prin licitație publică.
În scopul desfăşurării procesului de vânzare-cumpărare a încăperilor nelocuibile aflate în proprietatea administraţiei publice locale a municipiului Chişinău pe principiile legalităţii, eficienţei şi transparenţei, prin organizarea licitaţiilor şi acumulării resurselor suplimentare în bugetul local, valorificării potențialului economic al patrimoniului municipal neutilizat în conformitate cu prevederile cadrului legal existent, Direcția generală economie, comerț și turism a elaborat Regulamentul cu privire la vânzarea-cumpărarea prin licitaţie a clădirilor, construcțiilor și încăperilor nelociubile, precum și cotelor-părți ale acestora, proprietate publică a municipiului Chişinău. După coordonările necesare, acest proiect a fost înaintat spre avizare în comisiile consultative ale Consiliului mun. Chișinău.
La momentul actual, proiectul de decizie privind aprobarea Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea prin licitație a clădirilor, construcțiilor și încăperilor nelocuibile, precum și cotelor-părți ale acestora, proprietate publică a mun. Chișinău, a fost examinat în cadrul comisiilor de specialitate, obținând avizele necesare și a fost înaintat spre examinare Consiliului municipal Chișinău, cu toate acestea nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat.
În consecință, procesul de deetatizare a bunurilor imobile nelocuibile, proprietate municipală, va putea fi inițiat doar după aprobarea de către Consiliul municipal Chișinău a Regulamentului respectiv și a listei bunurilor imobile ce urmează a fi expuse la licitație publică.